Din când în când, pesediștii descoperă că au în partid câte un mare combinator. Pe vremuri, de prin ’90 și până prin 2000-2004, poziția era cumva recunoscută oficial și era ocupată de Viorel Hrebenciuc. Omul combina orice cu oricine, oricând cu oriunde și, de cele mai multe ori, îi și ieșea. Puteai să fii tu prietenul din copilărie al lui Iliescu, vecinul de la Corbu al lui Năstase, barmanul preferat al lui Văcăroiu: dacă nu aveai acces la Hrebenciuc, n-aveai nici o șansă de succes.

De când Hrebenciuc s-a retras și a fost retras în același timp, mulți s-au chinuit să umple vidul combinatoristic rămas în partid. Dar nici unul nu a reușit niciodată pe deplin. Era și greu. Pentru că Hrebenciuc era omniprezent, acoperea orice domeniu și reușea nu doar să-și umple propriile buzunare, ci să lase atât de mult pe dinafară, încât hrănea stoluri întregi de atârnători numai cu firimiturile. Hrebenciuc putea să devalizeze Bancorexul la prânz, cu George Păunescu, iar asta nu-l obosea, așa că seara avea timp să privatizeze Steaua, dându-i-o lui Viorel Păunescu, pentru ca la miezul nopții să reușească să-l combine și pe Ilie Năstase să candideze la Primăria Bucureștiului, în schimbul unor sume ridicole azi.

Cel care s-a apropiat, cât de cât, de anvergura lui Hrebenciuc a fost, la vremea lui, Dragnea. Doar că pe Dragnea l-a dus de râpă dorința de a ieși în față. Nu merge. Nu poți fi și Ostap Bender, și Monica Tatoiu în același timp. Și, dacă încerci, se sfârșește prost, după cum s-a văzut. Nicolicea a fost și el pe acolo, dar pe nișă. El combinatorea doar în Parlament, neavând suflu de mai mult. Combinatori mai mici sau mai mari și-au încercat și ei norocul, dar nimeni nu s-a ridicat la înălțimea lui nea Viorel Cel mult așa și-au imaginat ei, dar realitatea i-a contrazis brutal de fiecare dată.

Cam asta începe să înțeleagă, în ultima vreme, și Paul Stănescu.

Baronul de Olt s-a băgat pe felie pe vremea când Dragnea încă mai răsufla, a dat din coate, a mușcat, a zgâriat și a scuipat cu insistență, până și-a făcut loc înspre vârfuri. Unde s-a instalat nederanjat de nimeni și s-a apucat de treabă. Spre deosebire de predecesorii săi, însă, Stănescu a uitat să împartă ce era de împărțit, ocupându-se mai mult de bunăstarea personală și a familiei. Cum s-ar spune în popor, la umbra flămândului nu cresc porumbei, că nu găsesc nici măcar o firimitură.

Și cum să nu fie flămând Paul Stănescu, dacă pe 25 august împlinește 66 de ani și încă n-are asigurate financiar mai mult de trei-patru generații succesoare? Se poate? Așa că, de câțiva ani, omul a tras tare să-și rezolve moștenitorii. Atât de tare, încât a început să-i deranjeze și pe colegii de partid, care s-au trezit că au, în mijlocul curților, câte o bucată de teren pe care Stănescu are acte. Cei mai mulți au aflat de asta de-abia când familia Stănescu le-a sunat la ușă și le-a cerut chiria, redevența, subvenția sau ce le-o mai fi cerut ea. Abia atunci s-au prins oamenii că Paul Stănescu, de fapt, combinatorea nu pentru partid, ci doar pro domo sua.

Acum, partea din PSD care nu-i datorează mare lucru lui Stănescu a început să se gândească serios să-i organizeze bătrânei reptile o petrecere de pensionare memorabilă. Așa le-ar ieși, însă, doar dacă ar invita la bairam și procurorii. Nu că asta ar fi ceva nou în PSD, dar, totuși, e prea riscant, mai ales înainte de alegeri. Așa că, deocamdată, partidul așteaptă toamna, poate se coace Stănescu și cade singur. Dacă nu se întâmplă asta în septembrie, a rămas că prin noiembrie, cel mai târziu, Ciolacu trebuie să-și ia inima-n dinți și să scuture copacul.

Sursa: catavencii.ro