Revenim asa cum am promis cu a doua parte a acestui document (Protocolul de la Toronto), urmand inca doua parti pentru a putea publica in intregime sursa citata.
Un „Centru de protecţie a copilului” şi o „Cartă a drepturilor copilului” n-ar avea niciun motiv să existe în lipsa copiilor ameninţaţi. Mai mult, excepţiile şi exemplele istorice întrebuinţate pentru înfiinţarea lor vor sfârşi, mai devreme sau mai târziu, prin a dispărea, dacă n-ar fi alimentate continuu cu cazuri noi, produse permanent. În acest sens, trebuie să infiltrăm „sistemul de educaţie” al naţiunilor pentru a face să dispară, sub acoperirea modernismului şi a „evoluţiei speciilor”, predarea religiei, a istoriei şi a educaţiei civice, diluându-le pe toate sub o avalanşă de materii noi în mediul de învăţământ, aceea a limbilor străine şi a matematicilor.
În acest mod, îndepărtându-le tinerelor generaţii toate bazele şi granițele morale, toate cunoştinţele despre trecut şi, prin urmare, orice formă de mândrie naţională, orice respect faţă de ceilalţi, orice putere prin preocuparea exclusivă pentru limbile străine şi ştiinţe – deci, puterea asupra realităţii – vom contribui la fabricarea unui tineret în mare măsură predispus către toate formele de delincvenţă.
În acest nou univers, fragmentat de frica de părinţi şi de abandonul oricărei responsabilităţi din partea acestora faţă de copii, vom avea cale liberă pentru a forma, în maniera noastră şi conform principalelor noastre obiective, un tineret în rândurile căruia aroganţa, dispreţul, umilirea aproapelui vor fi considerate ca fiind noile baze ale „afirmării de sine” şi ale „libertăţii”.
Ştim însă, pe baza aceloraşi experienţe din trecut, că un asemenea tineret este din capul locului condamnat la autodistrugere, întrucât este de un „individualism” funciar – deci, anarhist prin definiţie. În acest sens, nu mai poate exista în nici un caz o bază solidă pentru continuitatea oricărui gen de societate şi, cu atât mai puţin, o valoare sigură prin bătrânii ei.
În acelaşi spirit, este de asemenea imperios necesar să se creeze o „Cartă a drepturilor şi a libertăţilor individuale”, precum şi „centre pentru protecţia cetăţeanului”, dându-le maselor iluzia că aceste inovaţii fac parte integrantă din „modernismul” sus-amintit al „societăţilor noi” din secolul XX.
Sub aceeaşi formă şi în acelaşi timp, dar la un alt nivel, trebuie să se obţină votarea unor noi legi pentru ,,respectul şi libertatea individuală”. La fel ca în cazul ‚,familiei”, dar pe planul „societăţii”, aceste legi vor intra în conflict cu drepturile colectivităţii, împingând astfel societăţile vizate spre autodistrugere. Căci, în cazul de faţă, inversiunea este totală:
„Nu societatea trebuie protejată contra indivizilor care o pot ameninţa (dreptul majorităţii) ci mai degrabă individul (dreptul minorităţii) trebuie să fie protejat contra posibilelor ameninţări din partea majorităţii”. Iată scopul pe care ni l-am fixat.
Pentru a realiza dezintegrarea familiei, a sistemului de învăţământ, deci a societăţii în general, este esențial să se încurajeze „libertatea sexuală” la toate eşaloanele societăţii. Individul (și deci masele) trebuie redus la obsesia de a-şi satisface instinctele primare prin toate mijloacele posibile.
Ştim că această etapă reprezintă punctul culminant în care întreaga societate va sfârşi prin a se surpa în sine însăşi. Nu la fel s-a întâmplat şi cu Imperiul Roman la apogeul său şi cu toate civilizaţiile asemănătoare, pe parcursul istoriei?
Cu ajutorul oamenilor de ştiinţă şi al laboratoarelor finanţate de lojile noastre, am reuşit să punem la punct un procedeu chimic care va revoluţiona toate societăţile occidentale şi va arunca pradă uitării pentru totdeauna principiile morale şi religioase iudeo-creştine.
Acest procedeu, sub formă de pilulă, va deschide larg calea „libertăţii sexuale” fără consecinţe şi le va împinge pe femeile naţiunilor spre dorinţa de a se desprinde din starea ce va ajunge să fie considerată jugul trecutului – sclavia femeii supuse bărbatului şi familiei tradiţionale.
Odinioară „centru şi pivot al celulei familiale”, femeia modernă, acum în calitate de persoană individuală independentă, va dori să-şi abandoneze rolul tradiţional, să se detaşeze de familie şi să-şi trăiască viaţa în conformitate cu aspiraţiile personale. Nimic mai firesc, ştim, dar modul în care noi vom interveni cu tărie va fi acela al infiltrării „mişcărilor de contestare feministe”, împingându-le logica până la cele mai extreme limite ale consecinţelor ei. Iar aceste limite se găsesc deja înscrise în dezintegrarea definitivă a familiei tradiţionale şi a societăţii iudeo-creştine.
Această „eliberare sexuală” va reprezenta calea finală prin care vom avea posibilitatea de a face să dispară din „conştiinţa populară” orice referire la „bine şi rău”. Prăbuşirea acestei bariere religioase şi morale ne va permite să realizăm procesul falsei ‚,eliberări a omului de trecutul său”, care însă, în realitate, va fi o formă de sclavie profitabilă pentru „planurile mondialiste” pe care urmărim să le punem în aplicare.
Respectiva poartă deschisă pentru încurajarea libertăţii sexuale, a divorţurilor, a avorturilor la cerere, a recunoaşterii legale a diverselor forme de homosexualitate, ne va ajuta să modificăm în profunzime bazele istorice ale legislației societăţilor. Ea va fi un atu major pentru a împinge ansamblul indivizilor spre o relaxare generală a moravurilor; pentru a diviza indivizii unii în raport cu ceilalţi, în conformitate cu instinctele şi cu interesele proprii; pentru a distruge viitorul tineretului, împingându-l spre experienţele nefaste ale sexualităţii precoce şi ale avorturilor; şi pentru a distruge moralmente generaţiile viitoare, împingându-le pe calea alcoolismului, a drogurilor – al căror control se vor însărcina să-1 preia, la nivel mondial, ofiţerii noştri superiori din lojile internaţionale – şi a sinuciderilor, suicidul fiind considerat de către un tineret dezabuzat şi abandonat ca un sfârşit cavaleresc.
Să amăgim tineretul naţiunilor, arătându-i pe părinţii lor ca pe nişte iresponsabili, imorali şi nereligioşi. Să-i facem să nu mai caute altceva decât plăcerea şi satisfacerea nestăvilită a instinctelor, cu preţul minciunii, al ipocriziei şi al trădării.
Să facem din divorţuri şi din avorturi o nouă cutumă socială, acceptată de toţi. Să împingem astfel tineretul spre criminalitate sub toate aceste forme şi spre refugierea în grupări distincte, inaccesibile mediului familial, pe care tânărul îl va percepe, în mod inevitabil, ca pe o ameninţare la adresa propriei supravieţuiri.
Ţesătura socială fiind astfel bulversată iremediabil, ne va fi posibil în continuare să acţionăm asupra politicii şi economiei naţiunilor, în scopul de a le aduce la cheremul nostru; de a le face să accepte, forţate de împrejurări, planurile noastre pentru o Nouă Ordine Mondială. Căci, trebuie să recunoaştem, naţiunile, lipsite de posibilitatea de a se baza pe un tineret puternic, pe o societate în care indivizii, regrupaţi în jurul unui ideal comun, întăriţi cu ajutorul unor bastioane morale de neînfrânt, iar fi putut asigura sprijinul istoric, nu vor putea decât să abdice în faţa voinţei noastre mondiale.
Vom putea atunci să inaugurăm ceea ce au anunţat atât de mult creaţiile noastre din trecut „sistemul comunist care profeţea o revoluţie mondială, pusă în mişcare de toţi proscrişii din lume” şi „nazismul”, prin care am anunţat o Nouă Ordine Mondială pentru o mie de ani”.
Iată scopul nostru suprem: recompensa pentru toate valorile pe care le-am omorât pentru împlinirea ei, de-a lungul secolelor: toţi fraţii din lojile trecute, morţi în anonimat pentru realizarea acestui ideal pe care acum ne este posibil să-l atingem cu vârfurile degetelor.
Se ştie bine că omul, după ce şi-a asigurat necesităţile primare – hrana, îmbrăcămintea şi adăpostul – tinde a fi mai puţin vigilent. Să-i permitem să-şi adoarmă conştiinţa, orientându-i totodată spiritul după placul nostru, prin crearea de faţadă a unor condiţii economice favorabile.
Prin urmare, în această perioadă a anilor 1970, în care agenţii noştri se vor infiltra peste tot, în diversele sfere ale societăţii, pentru a o face să accepte noile noastre norme în materie de învăţământ, justiție, organizare socială şi politică, vom veghea la răspândirea în jurul lui a unui climat economic de încredere.
Muncă pentru toţi; deschideri de credite pentru toţi; distracţii pentru toţi – acestea vor fi devizele noastre pentru crearea iluzorie a unei noi clase sociale:„clasa mijlocie”. Căci, o dată atinse obiectivele noastre, vom face să dispară această clasă de mijloc, situată între săracii seculari şi noi, bogaţii, tăindu-i definitiv orice mijloc de supravieţuire.
În acest sens, vom face din naţiunile-state noii „părinţi” ai indivizilor. Prin intermediul acestui climat de încredere în care „agenţii internaţionali” trimişi de noi vor fi făcut tot ceea ce este necesar pentru a îndepărta orice spectru al războiului mondial, vom încuraja ‚,centralizarea” în favoarea statului.
În acest mod, indivizii vor putea dobândi impresia unei libertăţi de explorare totală, în timp ce povara legendară a responsabilităţilor personale va fi transferată pe umerii statului. Astfel, vom avea posibilitatea de a multiplica în proporţie vertiginoasă sarcina statului, înmulţind fără nici un fel de limite masa de funcţionari intelectuali. Având garantată pentru ani de zile în avans securitatea materială, aceştia vor fi executanţii perfecţi ai „puterii guvernamentale”; cu alte cuvinte, ai „puterii” noastre.
Vom crea astfel o masă impresionantă de funcţionari care, în sine, va forma un guvern în cadrul guvernului, indiferent de partidul politic care va fi într-un moment sau altul la putere. Această maşinărie anonimă ne va putea servi într-o bună zi drept pârghie pentru a accelera prăbuşirea economică a statelor-naţiuni; căci acestea nu vor putea să întreţină la nesfârşit o asemenea masă salarială fără a trebui să se îndatoreze mai presus de mijloacele lor.
Pe de altă parte, aceeaşi maşinărie îi va conferi aparatului guvernamental o imagine rece şi insensibilă; această maşinărie complexă şi absolut inutilă în multe dintre funcţiile ei ne va servi drept paravan şi mijloc de protecţie contra populaţiilor. Căci cine va îndrăzni să se aventureze printr-un asemenea labirint, în scopul de a-şi face auzite doleanţele personale?
Tot în aceeaşi perioadă de buimăcire generală, vom profita pentru a-i cumpăra sau elimina, în conformitate cu necesităţile momentului, pe toţi directorii de întreprinderi, responsabilii marilor organisme statale și ai centrelor de cercetări ştiinţifice, a căror activitate şi eficacitate ar risca să dea o putere prea mare statelor-naţiuni.
Nu trebuie în niciun caz ca statul să devină o forţă independentă în sine, căci ar risca să ne scape de sub control şi să ne pună în pericol planurile ancestrale. Vom veghea, de asemenea, să avem o autoritate absolută asupra tuturor structurilor supranaţionale ale naţiunilor.
Aceste organisme internaţionale trebuie să fie plasate sub jurisdicţia noastră absolută.
În acelaşi sens şi pentru a garanta rentabilitatea influenței noastre asupra populaţiilor, va trebui să controlăm toate mijloacele de informare. Băncile noastre nu le vor finanţa, aşadar, decât pe acelea care ne vor fi favorabile, supervizând totodată închiderea celor recalcitrante. Acest lucru ar trebui, în principiu, să treacă neobservat în rândurile populaţiilor, acestea fiind absorbite de necesitatea de a câştiga cât mai mulţi bani şi de a se distra.
Încă de pe acum trebuie să ne ocupăm de finalizarea fazei de dez-regionalizare a zonelor rurale, amorsată la începutul crizei economice din 1929. Suprapopularea oraşelor a fost deviza noastră în cadrul „revoluţiei industriale”.
Proprietarii rurali de pământ, prin independenţa lor economică şi prin capacitatea pe care o au de a produce baza alimentaţiei statelor, reprezintă o ameninţare la adresa noastră şi a planurilor noastre de viitor. Înghesuiţi în oraşe, oamenii vor fi mai dependenţi de industriile noastre pentru a supravieţui.
Nu ne vom putea permite existenţa unor grupări independente de „puterea” noastră. Prin urmare, să-i eliminăm pe proprietarii de pământuri, făcând din ei sclavi ascultători, industriile fiind sub controlul nostru. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi, să le permitem să se organizeze în cooperative agricole, pe care agenţii noştri le vor infiltra, pentru a le orienta mai uşor conform cu priorităţile noastre viitoare.
În cadrul structurii statului, să insistăm pe scoaterea în evidență a ,,respectului” obligatoriu faţă de diversitatea de „culturi”, de „popoare”, de „religii”, de ,,etnii”, cu prioritate faţă de noţiunea de „unitate naţională”; acest lucru ne va permite să divizăm mai eficace populaţiile statelor-naţiuni şi astfel să le slăbim autoritatea şi capacitatea de manevră.
Împins la limite extreme, dar pe plan internaţional, acest concept, în viitor, va determina etniile diverselor naţiuni să se regrupeze, pentru a-şi revendica fiecare, individual, propria participare la „putere”; ceea ce va sfârşi prin a ruina naţiunile şi le va face să se fragmenteze în războaie intestine interminabile.
Când naţiunile-state vor fi astfel slăbite prin aceste lupte intestine, toate întemeiate pe recunoaşterea ,,drepturilor minorităţilor” la independenţă, când naţionaliştii divizaţi în diferite facţiuni culturale şi religioase se vor arunca orbeşte în lupte fără niciun rezultat posibil, când tineretul îşi va fi pierdut complet contactul cu propriile rădăcini, atunci ne vom putea servi de Naţiunile Unite, pentru a începe să ne impunem Noua Ordine Mondială. De altfel, în acel stadiu, „idealurile umanitare, sociale şi istorice” ale naţiunilor-state se vor fi dezintegrat de mult, sub presiunea diviziunilor interioare.
Sfârșitul Documentului organizaţiei, datat în ultima parte a lunii iunie, 1967.
Va urma
Sursa: oficialmedia.com